LEGEA SECURITATII SI
SANATATII ÎN MUNCA
nr. 319 din 14 iulie 2006
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 646 din 26
iulie 2006
CAP. I Dispozitii generale
ART. 1
(1) Prezenta lege are ca scop instituirea de
masuri privind promovarea îmbunatatirii securitatii si sanatatii în munca a
lucratorilor.
(2) Prezenta lege stabileste principii generale
referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protectia sanatatii si
securitatea lucratorilor, eliminarea factorilor de risc si accidentare,
informarea, consultarea, participarea echilibrata potrivit legii, instruirea
lucratorilor si a reprezentantilor lor, precum si directiile generale pentru
implementarea acestor principii.
ART. 2
Conventiile internationale si contractele
bilaterale încheiate de persoane juridice romane cu parteneri straini, în
vederea efectuarii de lucrari cu personal roman pe teritoriul altor tari, vor
cuprinde clauze privind securitatea si sanatatea în munca.
CAP. II Domeniu de aplicare
ART. 3
(1) Prezenta lege se aplica în toate sectoarele
de activitate, atât publice, cat si private.
(2) Prevederile prezentei legi se aplica
angajatorilor, lucratorilor si reprezentantilor lucratorilor.
ART. 4
(1) Fac exceptie de la prevederile art. 3 alin.
(1) cazurile în care particularitatile inerente ale anumitor activitati
specifice din serviciile publice, cum ar fi fortele armate sau politia, precum
si cazurile de dezastre, inundatii si pentru realizarea masurilor de protectie
civila, vin în contradictie cu prezenta lege.
(2) În cazurile prevazute la alin. (1) trebuie
sa se asigure securitatea si sanatatea lucratorilor, tinându-se seama de
principiile stabilite prin prezenta lege.
ART. 5
În sensul prezentei legi, termenii si expresiile
de mai jos au urmatorul înteles:
a) lucrator – persoana angajata de catre un
angajator, potrivit legii, inclusiv studentii, elevii în perioada efectuarii
stagiului de practica, precum si ucenicii si alti participanti la procesul de
munca, cu exceptia persoanelor care presteaza activitati casnice;
b) angajator – persoana fizica sau juridica ce
se afla în raporturi de munca ori de serviciu cu lucratorul respectiv si care
are responsabilitatea întreprinderii si/sau unitatii;
c) alti participanti la procesul de munca –
persoane aflate în întreprindere si/sau unitate, cu permisiunea angajatorului,
în perioada de verificare prealabila a aptitudinilor profesionale în vederea
angajarii, persoane care presteaza activitati în folosul comunitatii sau
activitati în regim de voluntariat, precum si someri pe durata participarii la
o forma de pregatire profesionala si persoane care nu au contract individual de
munca încheiat în forma scrisa si pentru care se poate face dovada prevederilor
contractuale si a prestatiilor efectuate prin orice alt mijloc de proba;
d) reprezentant al lucratorilor cu raspunderi
specifice în domeniul securitatii si sanatatii lucratorilor – persoana aleasa,
selectata sau desemnata de lucratori, în conformitate cu prevederile legale, sa
îi reprezinte pe acestia în ceea ce priveste problemele referitoare la
protectia securitatii si sanatatii lucratorilor în munca;
e) prevenire – ansamblul de dispozitii sau
masuri luate ori prevazute în toate etapele procesului de munca, în scopul
evitarii sau diminuarii riscurilor profesionale;
f) eveniment – accidentul care a antrenat
decesul sau vatamari ale organismului, produs în timpul procesului de munca ori
în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situatia de persoana data disparuta
sau accidentul de traseu ori de circulatie, în conditiile în care au fost implicate
persoane angajate, incidentul periculos, precum si cazul susceptibil de boala
profesionala sau legata de profesiune;
g) accident de munca – vatamarea violenta a
organismului, precum si intoxicatia acuta profesionala, care au loc în timpul
procesului de munca sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu si care
provoaca incapacitate temporara de munca de cel putin 3 zile calendaristice,
invaliditate ori deces;
h) boala profesionala – afectiunea care se
produce ca urmare a exercitarii unei meserii sau profesii, cauzata de agenti
nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de munca, precum si
de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în
procesul de munca;
i) echipament de munca – orice masina, aparat,
unealta sau instalatie folosita în munca;
j) echipament individual de protectie – orice
echipament destinat a fi purtat sau manuit de un lucrator pentru a-l proteja
impotriva unuia ori mai multor riscuri care ar putea sa îi puna în pericol
securitatea si sanatatea la locul de munca, precum si orice supliment sau
accesoriu proiectat pentru a îndeplini acest obiectiv;
k) loc de munca – locul destinat sa cuprinda
posturi de lucru, situat în cladirile întreprinderii si/sau unitatii, inclusiv
orice alt loc din aria întreprinderii si/sau unitatii la care lucratorul are
acces în cadrul desfasurarii activitatii;
l) pericol grav si iminent de accidentare –
situatia concreta, reala si actuala careia îi lipseste doar prilejul
declansator pentru a produce un accident în orice moment;
m) stagiu de practica – instruirea cu caracter
aplicativ, specifica meseriei sau specialitatii în care se pregatesc elevii,
studentii, ucenicii, precum si somerii în perioada de reconversie profesionala;
n) securitate si sanatate în munca – ansamblul de
activitati institutionalizate având ca scop asigurarea celor mai bune conditii
în desfasurarea procesului de munca, apararea vietii, integritatii fizice si
psihice, sanatatii lucratorilor si a altor persoane participante la procesul de
munca;
o) incident periculos – evenimentul
identificabil, cum ar fi explozia, incendiul, avaria, accidentul tehnic,
emisiile majore de noxe, rezultat din disfunctionalitatea unei activitati sau a
unui echipament de munca sau/si din comportamentul neadecvat al factorului uman
care nu a afectat lucratorii, dar ar fi fost posibil sa aiba asemenea urmari
si/sau a cauzat ori ar fi fost posibil sa produca pagube materiale;
p) servicii externe – persoane juridice sau
fizice din afara întreprinderii/unitatii, abilitate sa presteze servicii de
protectie si prevenire în domeniul securitatii si sanatatii în munca, conform
legii;
q) accident usor – eveniment care are drept
consecinta leziuni superficiale care necesita numai acordarea primelor
îngrijiri medicale si a antrenat incapacitate de munca cu o durata mai mica de
3 zile;
r) boala legata de profesiune – boala cu
determinare multifactoriala, la care unii factori determinanti sunt de natura
profesionala.
CAP. III Obligatiile angajatorilor
SECTIUNEA 1 Obligatii generale ale angajatorilor
ART. 6
(1) Angajatorul are obligatia de a asigura
securitatea si sanatatea lucratorilor în toate aspectele legate de munca.
(2) În cazul în care un angajator apeleaza la
servicii externe, acesta nu este exonerat de responsabilitatile sale în acest domeniu.
(3) Obligatiile lucratorilor în domeniul
securitatii si sanatatii în munca nu aduc atingere principiului
responsabilitatii angajatorului.
ART. 7
(1) În cadrul responsabilitatilor sale,
angajatorul are obligatia sa ia masurile necesare pentru:
a) asigurarea securitatii si protectia sanatatii
lucratorilor;
b) prevenirea riscurilor profesionale;
c) informarea si instruirea lucratorilor;
d) asigurarea cadrului organizatoric si a
mijloacelor necesare securitatii si sanatatii în munca.
(2) Angajatorul are obligatia sa urmareasca
adaptarea masurilor prevazute la alin. (1), tinând seama de modificarea
conditiilor, si pentru îmbunatatirea situatiilor existente.
(3) Angajatorul are obligatia sa implementeze
masurile prevazute la alin. (1) si (2) pe baza urmatoarelor principii generale
de prevenire:
a) evitarea riscurilor;
b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
c) combaterea riscurilor la sursa;
d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce
priveste proiectarea posturilor de munca, alegerea echipamentelor de munca, a
metodelor de munca si de productie, în vederea reducerii monotoniei muncii, a
muncii cu ritm predeterminat si a diminuarii efectelor acestora asupra
sanatatii;
e) adaptarea la progresul tehnic;
f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea
ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai putin periculos;
g) dezvoltarea unei politici de prevenire
coerente care sa cuprinda tehnologiile, organizarea muncii, conditiile de
munca, relatiile sociale si influenta factorilor din mediul de munca;
h) adoptarea, în mod prioritar, a masurilor de
protectie colectiva fata de masurile de protectie individuala;
i) furnizarea de instructiuni corespunzatoare
lucratorilor.
(4) Fara a aduce atingere altor prevederi ale
prezentei legi, tinând seama de natura activitatilor din întreprindere si/sau
unitate, angajatorul are obligatia: {Art.39, al.(5)?3.500 la 7.000 lei}
a) sa evalueze riscurile pentru securitatea si
sanatatea lucratorilor, inclusiv la alegerea echipamentelor de munca, a
substantelor sau preparatelor chimice utilizate si la amenajarea locurilor de
munca;
b) ca, ulterior evaluarii prevazute la lit. a)
si daca este necesar, masurile de prevenire, precum si metodele de lucru si de
productie aplicate de catre angajator sa asigure îmbunatatirea nivelului securitatii
si al protectiei sanatatii lucratorilor si sa fie integrate în ansamblul
activitatilor întreprinderii si/sau unitatii respective si la toate nivelurile
ierarhice;
c) sa ia în considerare capacitatile
lucratorului în ceea ce priveste securitatea si sanatatea în munca, atunci când
îi încredinteaza sarcini;
d) sa asigure ca planificarea si introducerea de
noi tehnologii sa faca obiectul consultarilor cu lucratorii si/sau
reprezentantii acestora în ceea ce priveste consecintele asupra securitatii si
sanatatii lucratorilor, determinate de alegerea echipamentelor, de conditiile
si mediul de munca;
e) sa ia masurile corespunzatoare pentru ca, în
zonele cu risc ridicat si specific, accesul sa fie permis numai lucratorilor
care au primit si si-au insusit instructiunile adecvate.
(5) Fara a aduce atingere altor prevederi ale
prezentei legi, atunci când în acelasi loc de munca isi desfasoara activitatea
lucratori din mai multe întreprinderi si/sau unitati, angajatorii acestora au
urmatoarele obligatii: {Art.39, al.(5)?3.500 la 7.000 lei}
a) sa coopereze în vederea implementarii
prevederilor privind securitatea, sanatatea si igiena în munca, luând în
considerare natura activitatilor;
b) sa isi coordoneze actiunile în vederea
protectiei lucratorilor si prevenirii riscurilor profesionale, luând în
considerare natura activitatilor;
c) sa se informeze reciproc despre riscurile
profesionale;
d) sa informeze lucratorii si/sau reprezentantii
acestora despre riscurile profesionale.
(6) Masurile privind securitatea, sanatatea si
igiena în munca nu trebuie sa comporte în nicio situatie obligatii financiare
pentru lucratori. {Art.39, al.(5)?3.500 la 7.000 lei}
SECTIUNEA a 2-a Servicii de prevenire si
protectie
ART. 8 {Art.39, al.(5)?3.500 la 7.000 lei}
(1) Fara a aduce atingere obligatiilor prevazute
la art. 6 si 7, angajatorul desemneaza unul sau mai multi lucratori pentru a se
ocupa de activitatile de protectie si de activitatile de prevenire a riscurilor
profesionale din întreprindere si/sau unitate, denumiti în continuare lucratori
desemnati.
(2) Lucratorii desemnati nu trebuie sa fie
prejudiciati ca urmare a activitatii lor de protectie si a celei de prevenire a
riscurilor profesionale.
(3) Lucratorii desemnati trebuie sa dispuna de
timpul necesar pentru a-si putea îndeplini obligatiile ce le revin prin
prezenta lege.
(4) Daca în întreprindere si/sau unitate nu se
pot organiza activitatile de prevenire si cele de protectie din lipsa
personalului competent, angajatorul trebuie sa recurga la servicii externe.
(5) În cazul în care angajatorul apeleaza la
serviciile externe prevazute la alin. (4), acestea trebuie sa fie informate de
catre angajator asupra factorilor cunoscuti ca au efecte sau sunt susceptibili
de a avea efecte asupra securitatii si sanatatii lucratorilor si trebuie sa
aiba acces la informatiile prevazute la art. 16 alin. (2).
(6) Lucratorii desemnati trebuie sa aiba, în
principal, atributii privind securitatea si sanatatea în munca si, cel mult,
atributii complementare.
ART. 9
(1) În toate cazurile, pentru a se ocupa de
organizarea activitatilor de prevenire si a celor de protectie, tinând seama de
marimea întreprinderii si/sau unitatii si/sau de riscurile la care sunt expusi
lucratorii, precum si de distributia acestora în cadrul întreprinderii si/sau
unitatii, se impune ca: {Art.39, al.(6)?3.000 la 6.000 lei}
a) lucratorii desemnati sa aiba capacitatea
necesara si sa dispuna de mijloacele adecvate;
b) serviciile externe sa aiba aptitudinile
necesare si sa dispuna de mijloace personale si profesionale adecvate;
c) lucratorii desemnati si serviciile externe sa
fie în numar suficient.
(2) Prevenirea riscurilor, precum si protectia
sanatatii si securitatea lucratorilor trebuie sa fie asigurate de unul sau mai
multi lucratori, de un serviciu ori de servicii distincte din interiorul sau
din exteriorul întreprinderii si/sau unitatii.
(3) Lucratorul/lucratorii si/sau
serviciul/serviciile prevazute la alin. (2) trebuie sa colaboreze între ei ori
de câte ori este necesar.
(4) În cazul microintreprinderilor si al
întreprinderilor mici, în care se desfasoara activitati fara riscuri deosebite,
angajatorul isi poate asuma atributiile din domeniul securitatii si sanatatii
în munca pentru realizarea masurilor prevazute de prezenta lege, daca are
capacitatea necesara în domeniu.
(5) Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si
Familiei stabileste prin norme metodologice de aplicare a prevederilor
prezentei legi capacitatile si aptitudinile necesare, precum si numarul
considerat suficient, prevazute la alin. (1) si (4).
SECTIUNEA a 3-a Primul ajutor, stingerea
incendiilor, evacuarea lucratorilor, pericol grav si iminent
ART. 10 {Art.39, al.(6)?3.000 la 6.000 lei}
(1) Angajatorul are urmatoarele obligatii:
a) sa ia masurile necesare pentru acordarea
primului ajutor, stingerea incendiilor si evacuarea lucratorilor, adaptate
naturii activitatilor si marimii întreprinderii si/sau unitatii, tinând seama
de alte persoane prezente;
b) sa stabileasca legaturile necesare cu
serviciile specializate, îndeosebi în ceea ce priveste primul ajutor, serviciul
medical de urgenta, salvare si pompieri.
(2) Pentru aplicarea prevederilor alin. (1),
angajatorul trebuie sa desemneze lucratorii care aplica masurile de prim
ajutor, de stingere a incendiilor si de evacuare a lucratorilor.
(3) Numarul lucratorilor mentionati la alin.
(2), instruirea lor si echipamentul pus la dispozitia acestora trebuie sa fie
adecvate marimii si/sau riscurilor specifice întreprinderii si/sau unitatii.
ART. 11
(1) Angajatorul are urmatoarele obligatii:
{Art.39, al.(5)?3.500 la 7.000 lei}
a) sa informeze, cat mai curând posibil, toti
lucratorii care sunt sau pot fi expusi unui pericol grav si iminent despre
riscurile implicate de acest pericol, precum si despre masurile luate ori care
trebuie sa fie luate pentru protectia lor;
b) sa ia masuri si sa furnize instructiuni
pentru a da lucratorilor posibilitatea sa opreasca lucrul si/sau sa paraseasca
imediat locul de munca si sa se îndrepte spre o zona sigura, în caz de pericol
grav si iminent;
c) sa nu impuna lucratorilor reluarea lucrului
în situatia în care înca exista un pericol grav si iminent, în afara cazurilor
exceptionale si pentru motive justificate.
(2) Lucratorii care, în cazul unui pericol grav
si iminent, parasesc locul de munca si/sau o zona periculoasa nu trebuie sa fie
prejudiciati si trebuie sa fie protejati impotriva oricaror consecinte negative
si nejustificate pentru acestia. {Art.39, al.(7)?2.500 la 5.000 lei}
(3) Angajatorul trebuie sa se asigure ca, în
cazul unui pericol grav si iminent pentru propria securitate sau a altor
persoane, atunci când seful ierarhic imediat superior nu poate fi contactat,
toti lucratorii sunt apti sa aplice masurile corespunzatoare, în conformitate
cu cunostintele lor si cu mijloacele tehnice de care dispun, pentru a evita
consecintele unui astfel de pericol. {Art.39, al.(5)?3.500 la 7.000 lei}
(4) Lucratorii nu trebuie sa fie prejudiciati
pentru cazurile prevazute la alin. (3), cu exceptia situatiilor în care acestia
actioneaza imprudent sau dau dovada de neglijenta grava. {Art.39, al.(7)?2.500
la 5.000 lei}
SECTIUNEA a 4-a Alte obligatii ale angajatorilor
ART. 12
(1) Angajatorul are urmatoarele obligatii:
a) sa realizeze si sa fie în posesia unei
evaluari a riscurilor pentru securitatea si sanatatea în munca, inclusiv pentru
acele grupuri sensibile la riscuri specifice; {Art.39, al.(4)? 4.000 la 8.000
lei}
b) sa decida asupra masurilor de protectie care
trebuie luate si, dupa caz, asupra echipamentului de protectie care trebuie
utilizat; {Art.39, al.(4)? 4.000 la 8.000 lei}
c) sa tina evidenta accidentelor de munca ce au
ca urmare o incapacitate de munca mai mare de 3 zile de lucru, a accidentelor
usoare, a bolilor profesionale, a incidentelor periculoase, precum si a
accidentelor de munca, astfel cum sunt definite la art. 5 lit. g); {Art.39,
al.(8)?2.000 la 4.000 lei}
d) sa elaboreze pentru autoritatile competente
si în conformitate cu reglementarile legale rapoarte privind accidentele de
munca suferite de lucratorii sai. {Art.39, al.(8)?2.000 la 4.000 lei}
(2) Prin ordin al ministrului muncii,
solidaritatii sociale si familiei, în functie de natura activitatilor si de
marimea întreprinderilor, se vor stabili obligatiile ce revin diferitelor
categorii de întreprinderi cu privire la întocmirea documentelor prevazute la
alin. (1).
ART. 13
În vederea asigurarii conditiilor de securitate
si sanatate în munca si pentru prevenirea accidentelor de munca si a bolilor
profesionale, angajatorii au urmatoarele obligatii:
a) sa adopte, din faza de cercetare, proiectare
si executie a constructiilor, a echipamentelor de munca, precum si de elaborare
a tehnologiilor de fabricatie, solutii conforme prevederilor legale în vigoare
privind securitatea si sanatatea în munca, prin a caror aplicare sa fie
eliminate sau diminuate riscurile de accidentare si de imbolnavire profesionala
a lucratorilor; {Art.39, al.(4)? 4.000 la 8.000 lei}
b) sa întocmeasca un plan de prevenire si
protectie compus din masuri tehnice, sanitare, organizatorice si de alta
natura, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care sa îl aplice corespunzator
conditiilor de munca specifice unitatii; {Art.39, al. (2)?5.000 la 10.000 lei }
c) sa obtina autorizatia de functionare din
punctul de vedere al securitatii si sanatatii în munca, înainte de începerea
oricarei activitati, conform prevederilor legale; {Art.39, al.(2) ? 5.000 la
10.000 lei }
d) sa stabileasca pentru lucratori, prin fisa
postului, atributiile si raspunderile ce le revin în domeniul securitatii si
sanatatii în munca, corespunzator functiilor exercitate; {Art.39, al.(4)? 4.000
la 8.000 lei}
e) sa elaboreze instructiuni proprii, în
spiritul prezentei legi, pentru completarea si/sau aplicarea reglementarilor de
securitate si sanatate în munca, tinând seama de particularitatile
activitatilor si ale locurilor de munca aflate în responsabilitatea lor;
{Art.39, al.(4)? 4.000 la 8.000 lei}
f) sa asigure si sa controleze cunoasterea si
aplicarea de catre toti lucratorii a masurilor prevazute în planul de prevenire
si de protectie stabilit, precum si a prevederilor legale în domeniul
securitatii si sanatatii în munca, prin lucratorii desemnati, prin propria
competenta sau prin servicii externe; {Art.39, al.(4)? 4.000 la 8.000 lei}
g) sa ia masuri pentru asigurarea de materiale
necesare informarii si instruirii lucratorilor, cum ar fi afise, pliante, filme
si diafilme cu privire la securitatea si sanatatea în munca; {Art.39,
al.(8)?2.000 la 4.000 lei}
h) sa asigure informarea fiecarei persoane,
anterior angajarii în munca, asupra riscurilor la care aceasta este expusa la
locul de munca, precum si asupra masurilor de prevenire si de protectie
necesare; {Art.39, al.(4)? 4.000 la 8.000 lei}
i) sa ia masuri pentru autorizarea exercitarii
meseriilor si a profesiilor prevazute de legislatia specifica; {Art.39, al.(4)?
4.000 la 8.000 lei}
j) sa angajeze numai persoane care, în urma
examenului medical si, dupa caz, a testarii psihologice a aptitudinilor,
corespund sarcinii de munca pe care urmeaza sa o execute si sa asigure
controlul medical periodic si, dupa caz, controlul psihologic periodic,
ulterior angajarii; {Art.39, al.(4)? 4.000 la 8.000 lei}
k) sa tina evidenta zonelor cu risc ridicat si
specific prevazute la art. 7 alin. (4) lit. e); {Art.39, al.(4)? 4.000 la 8.000
lei}
l) sa asigure functionarea permanenta si corecta
a sistemelor si dispozitivelor de protectie, a aparaturii de masura si control,
precum si a instalatiilor de captare, retinere si neutralizare a substantelor
nocive degajate în desfasurarea proceselor tehnologice; {Art.39, al.(4)? 4.000
la 8.000 lei}
m) sa prezinte documentele si sa dea relatiile
solicitate de inspectorii de munca în timpul controlului sau al efectuarii
cercetarii evenimentelor; {Art.39, al.(4)? 4.000 la 8.000 lei}
n) sa asigure realizarea masurilor dispuse de
inspectorii de munca cu prilejul vizitelor de control si al cercetarii
evenimentelor; {Art.39, al. (3) ? 3.000 la 10.000 lei }
o) sa desemneze, la solicitarea inspectorului de
munca, lucratorii care sa participe la efectuarea controlului sau la cercetarea
evenimentelor; {Art.39, al.(4)? 4.000 la 8.000 lei}
p) sa nu modifice starea de fapt rezultata din
producerea unui accident mortal sau colectiv, în afara de cazurile în care
mentinerea acestei stari ar genera alte accidente ori ar periclita viata
accidentatilor si a altor persoane; {Art.393, al. (2) ? 5.000 la 10.000 lei }
q) sa asigure echipamente de munca fara pericol
pentru securitatea si sanatatea lucratorilor; {Art.39, al.(5)?3.500 la 7.000
lei}
r) sa asigure echipamente individuale de
protectie; {Art.39, al. (2)? 5.000 la 10.000 lei }
s) sa acorde obligatoriu echipament individual
de protectie nou, în cazul degradarii sau al pierderii calitatilor de
protectie. {Art.39, al.(5)?3.500 la 7.000 lei}
ART. 14 {Art.39, al.(6)?3.000 la 6.000 lei}
Aplica si Inspectorii Sanitari
Alimentatia de protectie se acorda în mod obligatoriu
si gratuit de catre angajatori persoanelor care lucreaza în conditii de munca
ce impun acest lucru si se stabileste prin contractul colectiv de munca si/sau
contractul individual de munca.
ART. 15 {Art.39, al.(6)?3.000 la 6.000 lei}
Aplica si Inspectorii Sanitari
(1) Materialele igienico-sanitare se acorda în
mod obligatoriu si gratuit de catre angajatori.
(2) Categoriile de materiale igienico-sanitare,
precum si locurile de munca ce impun acordarea acestora se stabilesc prin
contractul colectiv de munca si/sau contractul individual de munca.
SECTIUNEA a 5-a Informarea lucratorilor
ART. 16 {Art.39, al.(6)?3.000 la 6.000 lei}
(1) Tinând seama de marimea întreprinderii
si/sau a unitatii, angajatorul trebuie sa ia masuri corespunzatoare, astfel
încât lucratorii si/sau reprezentantii acestora sa primeasca, în conformitate
cu prevederile legale, toate informatiile necesare privind:
a) riscurile pentru securitate si sanatate în
munca, precum si masurile si activitatile de prevenire si protectie atât la nivelul
întreprinderii si/sau unitatii, în general, cat si la nivelul fiecarui post de
lucru si/sau fiecarei functii;
b) masurile luate în conformitate cu prevederile
art. 10 alin. (2) si (3).
(2) Angajatorul trebuie sa ia masuri
corespunzatoare astfel încât angajatorii lucratorilor din orice întreprindere
si/sau unitate exterioara, care desfasoara activitati în întreprinderea si/sau
în unitatea sa, sa primeasca informatii adecvate privind aspectele la care s-a
facut referire la alin. (1), care privesc acesti lucratori.
ART. 17 {Art.39, al.(7)?2.500 la 5.000 lei}
Angajatorul trebuie sa ia masuri corespunzatoare
pentru ca lucratorii desemnati sau reprezentantii lucratorilor, cu raspunderi
specifice în domeniul securitatii si sanatatii lucratorilor, în vederea îndeplinirii
atributiilor si în conformitate cu prevederile prezentei legi, sa aiba acces
la:
a) evaluarea riscurilor si masurile de
protectie, prevazute la art. 12 alin. (1) lit. a) si b);
b) evidenta si rapoartele prevazute la art. 12
alin. (1) lit. c) si d);
c) informatii privind masurile din domeniul
securitatii si sanatatii în munca, precum si informatii provenind de la
institutiile de control si autoritatile competente în domeniu.
SECTIUNEA a 6-a Consultarea si participarea
lucratorilor
ART. 18
(1) Angajatorii consulta lucratorii si/sau
reprezentantii lor si permit participarea acestora la discutarea tuturor
problemelor referitoare la securitatea si sanatatea în munca.
(2) Aplicarea prevederilor alin. (1) implica:
a) consultarea lucratorilor;
b) dreptul lucratorilor si/sau reprezentantilor
lor sa faca propuneri;
c) participarea echilibrata.
(3) Lucratorii si/sau reprezentantii
lucratorilor definiti la art. 5 lit. d) iau parte în mod echilibrat sau sunt
consultati în prealabil si în timp util de catre angajator cu privire la:
a) orice masura care ar afecta semnificativ
securitatea si sanatatea în munca;
b) desemnarea lucratorilor la care s-a facut
referire la art. 8 alin. (1) si la art. 10 alin. (2), precum si cu privire la
activitatile la care s-a facut referire la art. 8 alin. (1);
c) informatiile la care s-a facut referire în
art. 12 alin. (1), art. 16 si 17;
d) recurgerea, dupa caz, la servicii externe,
conform art. 8 alin. (4);
e) organizarea si planificarea instruirii
prevazute la art. 20 si 21.
(4) Reprezentantii lucratorilor cu raspunderi
specifice în domeniul securitatii si sanatatii lucratorilor au dreptul sa
solicite angajatorului sa ia masuri corespunzatoare si sa prezinte propuneri în
acest sens, în scopul diminuarii riscurilor pentru lucratori si/sau al
eliminarii surselor de pericol.
(5) Reprezentantii lucratorilor cu raspunderi
specifice în domeniul securitatii si sanatatii lucratorilor sau lucratorii nu
pot fi prejudiciati din cauza activitatilor la care s-a facut referire în alin.
(1)-(3). {Art.39, al.(8)?2.000 la 4.000 lei}
(6) Angajatorul trebuie sa acorde
reprezentantilor lucratorilor cu raspunderi specifice în domeniul securitatii
si sanatatii lucratorilor un timp adecvat, fara diminuarea drepturilor
salariale, si sa le furnizeze mijloacele necesare pentru a-si putea exercita
drepturile si atributiile care decurg din prezenta lege. {Art.39, al.(8)?2.000
la 4.000 lei}
(7) Reprezentantii lucratorilor cu raspunderi
specifice în domeniul securitatii si sanatatii lucratorilor si/sau lucratorii au
dreptul sa apeleze la autoritatile competente, în cazul în care considera ca
masurile adoptate si mijloacele utilizate de catre angajator nu sunt suficiente
pentru asigurarea securitatii si sanatatii în munca.
(8) Reprezentantilor lucratorilor cu raspunderi
specifice în domeniul securitatii si sanatatii lucratorilor trebuie sa li se
acorde posibilitatea de a-si prezenta observatiile inspectorilor de munca si
inspectorilor sanitari, în timpul vizitelor de control.
ART. 19
În vederea realizarii prevederilor art. 16, 17
si ale art. 18 alin. (1), la nivelul angajatorului se înfiinteaza, se
organizeaza si functioneaza comitete de securitate si sanatate în munca.
{Art.39, al.(7)?2.500 la 5.000 lei}
SECTIUNEA a 7-a Instruirea lucratorilor
ART. 20{Art.39, al.(4)? 4.000 la 8.000 lei}
(1) Angajatorul trebuie sa asigure conditii
pentru ca fiecare lucrator sa primeasca o instruire suficienta si adecvata în
domeniul securitatii si sanatatii în munca, în special sub forma de informatii
si instructiuni de lucru, specifice locului de munca si postului sau:
a) la angajare;
b) la schimbarea locului de munca sau la
transfer;
c) la introducerea unui nou echipament de munca
sau a unor modificari ale echipamentului existent;
d) la introducerea oricarei noi tehnologii sau
proceduri de lucru;
e) la executarea unor lucrari speciale.
(2) Instruirea prevazuta la alin. (1) trebuie sa
fie:
a) adaptata evolutiei riscurilor sau aparitiei
unor noi riscuri;
b) periodica si ori de câte ori este necesar.
(3) Angajatorul se va asigura ca lucratorii din
întreprinderi si/sau unitati din exterior, care desfasoara activitati în
întreprinderea si/sau unitatea proprie, au primit instructiuni adecvate
referitoare la riscurile legate de securitate si sanatate în munca, pe durata
desfasurarii activitatilor.
(4) Reprezentantii lucratorilor cu raspunderi
specifice în domeniul securitatii si sanatatii în munca au dreptul la instruire
corespunzatoare.
ART. 21{Art.39, al.(7)?2.500 la 5.000 lei}
(1) Instruirea prevazuta la art. 20 alin. (1),
(2) si (4) nu poate fi realizata pe cheltuiala lucratorilor si/sau a
reprezentantilor acestora.
(2) Instruirea prevazuta la art. 20 alin. (1) si
(2) trebuie sa se realizeze în timpul programului de lucru.
(3) Instruirea prevazuta la art. 20 alin. (4)
trebuie sa se efectueze în timpul programului de lucru, fie în interiorul, fie
în afara întreprinderii si/sau unitatii.
CAP. IV Obligatiile lucratorilor
ART. 22
Fiecare lucrator trebuie sa isi desfasoare
activitatea, în conformitate cu pregatirea si instruirea sa, precum si cu
instructiunile primite din partea angajatorului, astfel încât sa nu expuna la
pericol de accidentare sau imbolnavire profesionala atât propria persoana, cat
si alte persoane care pot fi afectate de actiunile sau omisiunile sale în
timpul procesului de munca.
ART. 23
(1) În mod deosebit, în scopul realizarii
obiectivelor prevazute la art. 22, lucratorii au urmatoarele obligatii:
a) sa utilizeze corect masinile, aparatura,
uneltele, substantele periculoase, echipamentele de transport si alte mijloace
de productie;
b) sa utilizeze corect echipamentul individual
de protectie acordat si, dupa utilizare, sa îl înapoieze sau sa îl puna la
locul destinat pentru pastrare;
c) sa nu procedeze la scoaterea din functiune,
la modificarea, schimbarea sau înlaturarea arbitrara a dispozitivelor de
securitate proprii, în special ale masinilor, aparaturii, uneltelor,
instalatiilor tehnice si cladirilor, si sa utilizeze corect aceste dispozitive;
d) sa comunice imediat angajatorului si/sau
lucratorilor desemnati orice situatie de munca despre care au motive întemeiate
sa o considere un pericol pentru securitatea si sanatatea lucratorilor, precum
si orice deficienta a sistemelor de protectie;
e) sa aduca la cunostinta conducatorului locului
de munca si/sau angajatorului accidentele suferite de propria persoana;
f) sa coopereze cu angajatorul si/sau cu
lucratorii desemnati, atât timp cat este necesar, pentru a face posibila
realizarea oricaror masuri sau cerinte dispuse de catre inspectorii de munca si
inspectorii sanitari, pentru protectia sanatatii si securitatii lucratorilor;
g) sa coopereze, atât timp cat este necesar, cu
angajatorul si/sau cu lucratorii desemnati, pentru a permite angajatorului sa
se asigure ca mediul de munca si conditiile de lucru sunt sigure si fara
riscuri pentru securitate si sanatate, în domeniul sau de activitate;
h) sa isi însuseasca si sa respecte prevederile
legislatiei din domeniul securitatii si sanatatii în munca si masurile de
aplicare a acestora;
i) sa dea relatiile solicitate de catre
inspectorii de munca si inspectorii sanitari.
(2) Obligatiile prevazute la alin. (1) se
aplica, dupa caz, si celorlalti participanti la procesul de munca, potrivit
activitatilor pe care acestia le desfasoara.
CAP. V Supravegherea sanatatii
ART. 24
Masurile prin care se asigura supravegherea
corespunzatoare a sanatatii lucratorilor în functie de riscurile privind
securitatea si sanatatea în munca se stabilesc potrivit reglementarilor legale.
ART. 25
(1) Masurile prevazute la art. 24 vor fi
stabilite astfel încât fiecare lucrator sa poata beneficia de supravegherea
sanatatii la intervale regulate.
(2) Supravegherea sanatatii lucratorilor este
asigurata prin medicii de medicina a muncii.
CAP. VI Comunicarea, cercetarea, înregistrarea
si raportarea evenimentelor
SECTIUNEA 1 Evenimente
ART. 26
Orice eveniment, asa cum este definit la art. 5
lit. f), va fi comunicat de îndata angajatorului, de catre conducatorul locului
de munca sau de orice alta persoana care are cunostinta despre producerea
acestuia.
ART. 27
(1) Angajatorul are obligatia sa comunice
evenimentele, de îndata, dupa cum urmeaza:
a) inspectoratelor teritoriale de munca, toate
eveni-mentele asa cum sunt definite la art. 5 lit. f); {Art.39, al.(5)?3.500 la
7.000 lei}
b) asiguratorului, potrivit Legii nr. 346/2002
privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale, cu
modificarile si completarile ulterioare, evenimentele urmate de incapacitate
temporara de munca, invaliditate sau deces, la confirmarea acestora; {Art.39,
al.(5)?3.500 la 7.000 lei}
c) organelor de urmarire penala, dupa caz.
(2) Orice medic, inclusiv medicul de medicina a
muncii aflat într-o relatie contractuala cu angajatorul, conform prevederilor
legale, va semnala obligatoriu suspiciunea de boala profesionala sau legata de
profesiune, depistata cu prilejul prestatiilor medicale.
(3) Semnalarea prevazuta la alin. (2) se
efectueaza catre autoritatea de sanatate publica teritoriala sau a municipiului
Bucuresti, de îndata, la constatarea cazului.
ART. 28
În cazul accidentelor de circulatie produse pe
drumurile publice, în care printre victime sunt si persoane aflate în
îndeplinirea unor sarcini de serviciu, organele de politie rutiera competente
vor trimite institutiilor si/sau persoanelor fizice/juridice prevazute la art. 29
alin. (1) lit. a) si b), în termen de 5 zile de la data solicitarii, un
exemplar al procesului-verbal de cercetare la fata locului.
ART. 29
(1) Cercetarea evenimentelor este obligatorie si
se efectueaza dupa cum urmeaza:
a) de catre angajator, în cazul evenimentelor
care au produs incapacitate temporara de munca; {Art.39, al.(4)? 4.000 la 8.000
lei}
b) de catre inspectoratele teritoriale de munca,
în cazul evenimentelor care au produs invaliditate evidenta sau confirmata,
deces, accidente colective, incidente periculoase, în cazul evenimentelor care
au produs incapacitate temporara de munca lucratorilor la angajatorii persoane
fizice, precum si în situatiile cu persoane date disparute;
c) de catre Inspectia Muncii, în cazul
accidentelor colective, generate de unele evenimente deosebite, precum avariile
sau exploziile;
d) de catre autoritatile de sanatate publica
teritoriale, respectiv a municipiului Bucuresti, în cazul suspiciunilor de
boala profesionala si a bolilor legate de profesiune.
(2) Rezultatul cercetarii evenimentului se va
consemna într-un proces-verbal.
(3) În caz de deces al persoanei accidentate ca
urmare a unui eveniment, institutia medico-legala competenta este obligata sa
înainteze inspectoratului teritorial de munca, în termen de 7 zile de la data
decesului, o copie a raportului de constatare medico-legala.
SECTIUNEA a 2-a Accidente de munca
ART. 30
(1) În sensul prevederilor art. 5 lit. g), este,
de asemenea, accident de munca:
a) accidentul suferit de persoane aflate în
vizita în întreprindere si/sau unitate, cu permisiunea angajatorului;
b) accidentul suferit de persoanele care
îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv în cadrul unor
activitati culturale, sportive, în tara sau în afara granitelor tarii, în
timpul si din cauza îndeplinirii acestor sarcini;
c) accidentul survenit în cadrul activitatilor
cultural-sportive organizate, în timpul si din cauza îndeplinirii acestor
activitati;
d) accidentul suferit de orice persoana, ca
urmare a unei actiuni întreprinse din proprie initiativa pentru salvarea de
vieti omenesti;
e) accidentul suferit de orice persoana, ca
urmare a unei actiuni întreprinse din proprie initiativa pentru prevenirea ori
înlaturarea unui pericol care ameninta avutul public si privat;
f) accidentul cauzat de activitati care nu au
legatura cu procesul muncii, daca se produce la sediul persoanei juridice sau
la adresa persoanei fizice, în calitate de angajator, ori în alt loc de munca
organizat de acestia, în timpul programului de munca, si nu se datoreaza culpei
exclusive a accidentatului;
g) accidentul de traseu, daca deplasarea s-a
facut în timpul si pe traseul normal de la domiciliul lucratorului la locul de
munca organizat de angajator si invers;
h) accidentul suferit în timpul deplasarii de la
sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la locul de munca
sau de la un loc de munca la altul, pentru îndeplinirea unei sarcini de munca;
i) accidentul suferit în timpul deplasarii de la
sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la care este
incadrata victima, ori de la orice alt loc de munca organizat de acestea, la o
alta persoana juridica sau fizica, pentru îndeplinirea sarcinilor de munca, pe
durata normala de deplasare;
j) accidentul suferit înainte sau dupa încetarea
lucrului, daca victima prelua sau preda uneltele de lucru, locul de munca,
utilajul ori materialele, daca schimba îmbracamintea personala, echipamentul
individual de protectie sau orice alt echipament pus la dispozitie de
angajator, daca se afla în baie ori în spalator sau daca se deplasa de la locul
de munca la iesirea din întreprindere sau unitate si invers;
k) accidentul suferit în timpul pauzelor
regulamentare, daca acesta a avut loc în locuri organizate de angajator, precum
si în timpul si pe traseul normal spre si de la aceste locuri;
l) accidentul suferit de lucratori ai
angajatorilor romani sau de persoane fizice romane, delegati pentru
îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în afara granitelor tarii, pe durata si
traseul prevazute în documentul de deplasare;
m) accidentul suferit de personalul roman care
efectueaza lucrari si servicii pe teritoriul altor tari, în baza unor
contracte, conventii sau în alte conditii prevazute de lege, încheiate de
persoane juridice romane cu parteneri straini, în timpul si din cauza
îndeplinirii îndatoririlor de serviciu;
n) accidentul suferit de cei care urmeaza
cursuri de calificare, recalificare sau perfectionare a pregatirii
profesionale, în timpul si din cauza efectuarii activitatilor aferente
stagiului de practica;
o) accidentul determinat de fenomene sau
calamitati naturale, cum ar fi furtuna, viscol, cutremur, inundatie, alunecari
de teren, trasnet (electrocutare), daca victima se afla în timpul procesului de
munca sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
p) disparitia unei persoane, în conditiile unui
accident de munca si în împrejurari care indreptatesc presupunerea decesului
acesteia;
q) accidentul suferit de o persoana aflata în
îndeplinirea atributiilor de serviciu, ca urmare a unei agresiuni.
(2) În situatiile mentionate la alin. (1) lit.
g), h), i) si l), deplasarea trebuie sa se faca fara abateri nejustificate de
la traseul normal si, de asemenea, transportul sa se faca în conditiile
prevazute de reglementarile de securitate si sanatate în munca sau de circulatie
în vigoare.
ART. 31
Accidentele de munca se clasifica, în raport cu
urmarile produse si cu numarul persoanelor accidentate, în:
a) accidente care produc incapacitate temporara
de munca de cel putin 3 zile calendaristice;
b) accidente care produc invaliditate;
c) accidente mortale;
d) accidente colective, când sunt accidentate
cel putin 3 persoane în acelasi timp si din aceeasi cauza.
ART. 32
(1) Înregistrarea accidentului de munca se face
pe baza procesului-verbal de cercetare.
(2) Accidentul de munca înregistrat de angajator
se raporteaza de catre acesta la inspectoratul teritorial de munca, precum si
la asigurator, potrivit legii. {Art.39, al.(4)? 4.000 la 8.000 lei}
SECTIUNEA a 3-a Bolile profesionale
ART. 33
În sensul prevederilor art. 5 lit. h),
afectiunile suferite de elevi si studenti în timpul efectuarii instruirii
practice sunt, de asemenea, boli profesionale.
ART. 34
(1) Declararea bolilor profesionale este
obligatorie si se face de catre medicii din cadrul autoritatilor de sanatate
publica teritoriale si a municipiului Bucuresti. {Art.39, al.(6)?3.000 la 6.000
lei} Aplica si Inspectorii Sanitari
(2) Cercetarea cauzelor imbolnavirilor
profesionale, în vederea confirmarii sau infirmarii lor, precum si stabilirea
de masuri pentru prevenirea altor îmbolnaviri se fac de catre specialistii
autoritatilor de sanatate publica teritoriale, în colaborare cu inspectorii din
inspectoratele teritoriale de munca.
(3) Declararea bolilor profesionale se face pe
baza procesului-verbal de cercetare.
(4) Bolile profesionale nou-declarate se
raporteaza lunar de catre autoritatea de sanatate publica teritoriala si a
municipiului Bucuresti la Centrul national de coordonare metodologica si
informare privind bolile profesionale din cadrul Institutului de Sanatate Publica
Bucuresti, la Centrul de Calcul si Statistica Sanitara Bucuresti, precum si la
structurile teritoriale ale asiguratorului stabilit conform legii.
(5) Intoxicatia acuta profesionala se declara,
se cerceteaza si se înregistreaza atât ca boala profesionala, cat si ca
accident de munca. {Art.39, al.(8)?2.000 la 4.000 lei} Aplica si Inspectorii
Sanitari
CAP. VII Grupuri sensibile la riscuri
ART. 35
Grupurile sensibile la riscuri specifice, cum ar
fi: femeile gravide, lehuzele sau femeile care alapteaza, tinerii, precum si
persoanele cu dizabilitati, trebuie protejate impotriva pericolelor care le
afecteaza în mod specific.
ART. 36
Angajatorii au obligatia sa amenajeze locurile
de munca tinând seama de prezenta grupurilor sensibile la riscuri specifice.
{Art.39, al.(8)?2.000 la 4.000 lei}
CAP. VIII INFRACTIUNI
ART. 37 {Art.42, al.(3) !!! sesizare penal}
(1) Neluarea vreuneia dintre masurile legale de
securitate si sanatate în munca de catre persoana care avea îndatorirea de a
lua aceste masuri, daca se creeaza un pericol grav si iminent de producere a
unui accident de munca sau de imbolnavire profesionala, constituie infractiune
si se pedepseste cu închisoare de la un an la 2 ani sau cu amenda.
(2) Daca fapta prevazuta la alin. (1) a produs
consecinte deosebite, pedeapsa este închisoarea de la un an la 3 ani sau
amenda.
(3) Fapta prevazuta la alin. (1) savârsita din
culpa se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda, iar
fapta prevazuta la alin. (2) savârsita din culpa se pedepseste cu închisoare de
la 6 luni la un an sau cu amenda.
ART. 38 {Art.42, al.(3) !!! sesizare penal}
(1) Nerespectarea de catre orice persoana a
obligatiilor si a masurilor stabilite cu privire la securitatea si sanatatea în
munca, daca prin aceasta se creeaza un pericol grav si iminent de producere a
unui accident de munca sau de imbolnavire profesionala, constituie infractiune
si se pedepseste cu închisoare de la un an la 2 ani sau cu amenda.
(2) Daca fapta prevazuta în alin. (1) a produs
consecinte deosebite, pedeapsa este închisoarea de la un an la 3 ani sau
amenda.
(3) Daca nerespectarea consta în repunerea în
functiune a instalatiilor, masinilor si utilajelor, anterior eliminarii tuturor
deficientelor pentru care s-a luat masura opririi lor, pedeapsa este închisoarea
de la un an la 2 ani sau amenda.
(4) Faptele prevazute la alin. (1) si (3)
savârsite din culpa se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu
amenda, iar fapta prevazuta la alin. (2) savârsita din culpa se pedepseste cu
închisoare de la 6 luni la un an sau cu amenda.
CAP. IX CONTRAVENTII
ART. 39
(1) Constituie contraventii faptele savârsite de
angajatorii aflati în una dintre situatiile prevazute de prezenta lege.
(2) Constituie contraventie si se sanctioneaza
cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei încalcarea dispozitiilor art. 13 lit.
b), c), p) si r).
(3) Constituie contraventie si se sanctioneaza
cu amenda de la 3.000 lei la 10.000 lei încalcarea dispozitiilor art. 13 lit.
n).
(4) Constituie contraventie si se sanctioneaza
cu amenda de la 4.000 lei la 8.000 lei încalcarea dispozitiilor art. 12 alin.
(1) lit. a) si b), art. 13 lit. a), d)-f), h)-m) si o), art. 20, art. 29 alin.
(1) lit. a) si ale art. 32 alin. (2).
(5) Constituie contraventie si se sanctioneaza
cu amenda de la 3.500 lei la 7.000 lei încalcarea dispozitiilor art. 7 alin.
(4)-(6), art. 8, art. 11 alin. (1) si (3), art. 13 lit. q) si s) si ale art. 27
alin. (1) lit. a) si b).
(6) Constituie contraventii si se sanctioneaza
cu amenda de la 3.000 lei la 6.000 lei urmatoarele fapte:
a) încalcarea dispozitiilor art. 9 alin. (1),
ale art. 10 si 16;
b) încalcarea dispozitiilor art. 14, 15 si ale
art. 34 alin. (1).
(7) Constituie contraventie si se sanctioneaza
cu amenda de la 2.500 lei la 5.000 lei încalcarea dispozitiilor art. 11 alin.
(2) si (4), ale art. 17, 19 si 21.
(8) Constituie contraventii si se sanctioneaza
cu amenda de la 2.000 lei la 4.000 lei urmatoarele fapte:
a) încalcarea dispozitiilor art. 12 alin. (1)
lit. c) si d), art. 13 lit. g), art. 18 alin. (5) si (6) si ale art. 36;
b) încalcarea dispozitiilor art. 34 alin. (5).
(9) Constituie contraventie si se sanctioneaza
cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei nerespectarea reglementarilor de
securitate si sanatate în munca privind:
a) fabricarea, transportul, depozitarea,
manipularea sau utilizarea substantelor ori preparatelor chimice periculoase si
a deseurilor rezultate;
b) prevenirea prezentei peste limitele maxime
admise a agentilor chimici, fizici sau biologici, precum si suprasolicitarea
diferitelor organe sau sisteme ale organismului uman;
c) darea în exploatare sau repunerea în
functiune, partiala ori totala, a constructiilor, echipamentelor de munca noi
sau reparate, precum si pentru aplicarea proceselor tehnologice;
d) întocmirea si respectarea documentatiilor tehnice
pentru executarea lucrarilor care necesita masuri speciale de siguranta;
e) folosirea surselor de foc deschis si fumatul
la locurile de munca unde acestea sunt interzise;
f) prevenirea accidentelor prin electrocutare la
executarea, exploatarea, întretinerea si repararea instalatiilor si a
echipamentelor electrice, precum si pentru prevenirea efectelor electricitatii
statice si ale descarcarilor atmosferice;
g) asigurarea si folosirea instalatiilor
electrice de constructie adecvate la locurile de munca unde exista pericole de
incendiu sau de explozie;
h) asigurarea celei de-a doua surse de
alimentare cu energie electrica a echipamentelor de munca;
i) transportul, manipularea si depozitarea
echipamentelor de munca, materialelor si produselor;
j) delimitarea, îngradirea si semnalizarea
zonelor periculoase;
k) semnalizarea de securitate si/sau de sanatate
la locul de munca;
l) asigurarea exploatarii fara pericole a
recipientelor-butelii cu gaze comprimate sau lichefiate, a instalatiilor
mecanice sub presiune si a celor de ridicat, a conductelor prin care circula
fluide sub presiune si a altor asemenea echipamente de munca;
m) utilizarea, întretinerea, revizia si
repararea periodica a echipamentelor de munca;
n) asigurarea, marcarea si întretinerea cailor
de acces si de circulatie;
o) asigurarea iluminatului de siguranta;
p) organizarea activitatii de pastrare,
întretinere si denocivizare a echipamentului individual de protectie;
q) întocmirea documentelor de urmarire a
parametrilor functionali ai echipamentelor de munca si a rapoartelor de
serviciu pentru instalatiile cu regim special de exploatare;
r) aplicarea metodelor de exploatare miniera,
executia, exploatarea si întretinerea lucrarilor miniere, realizarea si
functionarea sistemului de aeraj, corespunzator clasificarii minelor din
punctul de vedere al emanatiilor de gaze;
s) amenajarea locurilor de munca pentru lucrul
la înaltime, în spatii închise si în conditii de izolare.
ART. 40
Constituie contraventie si se sanctioneaza cu
amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei neprezentarea de catre serviciile externe
a raportului semestrial de activitate.
ART. 41
Sanctiunile contraventionale prevazute la art.
39 alin. (2)-(9) si la art. 40 se aplica angajatorilor.
ART. 42
(1) Constatarea contraventiilor si aplicarea amenzilor
prevazute la art. 39 alin. (2)-(9) si la art. 40 se fac de catre inspectorii de
munca.
(2) Constatarea contraventiilor si aplicarea
amenzilor prevazute la art. 39 alin. (6) lit. b) si alin. (8) lit. b) se fac si
de catre inspectorii sanitari din cadrul Ministerului Sanatatii Publice si al
unitatilor subordonate.
(3) În caz de constatare a unei situatii care se
încadreaza în prevederile art. 37 si 38, inspectorii prevazuti la alin. (1) si
(2) vor sesiza de îndata organele de urmarire penala competente, potrivit
legii.
ART. 43
(1) Prevederile art. 39 alin. (2)-(9) si ale
art. 40 se completeaza cu dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin
Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Contravenientul poate achita pe loc sau în
termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, dupa
caz, de la data comunicarii acestuia jumatate din minimul amenzii prevazute de
lege, corespunzator faptei pentru care a fost sanctionat, inspectorul de munca
facând mentiune despre aceasta posibilitate în procesul-verbal.
ART. 44
Angajatorii raspund patrimonial, potrivit legii
civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de munca sau
bolilor profesionale, în masura în care daunele nu sunt acoperite integral prin
prestatiile asigurarilor sociale de stat.
CAP. X Autoritati competente si institutii cu
atributii în domeniu
ART. 45
(1) Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si
Familiei este autoritatea competenta în domeniul securitatii si sanatatii în
munca.
(2) Principalele atributii ale Ministerului
Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei în acest domeniu sunt urmatoarele:
a) elaboreaza politica si strategia nationala în
domeniul securitatii si sanatatii în munca, în colaborare cu Ministerul
Sanatatii Publice si prin consultarea cu alte institutii cu atributii în
domeniu;
b) elaboreaza proiecte de acte normative în
vederea implementarii unitare a strategiei nationale si a acquis-ului comunitar
din domeniu;
c) avizeaza reglementarile cu implicatii în
domeniu initiate de alte institutii, potrivit legii, si participa, dupa caz, la
elaborarea unor astfel de reglementari;
d) monitorizeaza aplicarea legislatiei pe baza
datelor, a informatiilor si a propunerilor transmise de institutiile aflate în
subordine sau coordonare, precum si ale celor cu care colaboreaza în
desfasurarea activitatii;
e) abiliteaza persoane juridice si fizice pentru
a presta servicii de protectie si prevenire în domeniul securitatii si
sanatatii în munca, denumite în prezenta lege servicii externe, la care se face
referire la art. 8 alin. (4);
f) recunoaste, desemneaza, notifica si
supravegheaza laboratoare de încercari, precum si organisme din domeniul sau de
competenta, în conditiile legii;
g) coordoneaza, în colaborare cu Ministerul
Educatiei si Cercetarii, elaborarea programelor de cercetare de interes
national în domeniul securitatii si sanatatii în munca;
h) organizeaza, împreuna cu Ministerul Educatiei
si Cercetarii, activitatea de pregatire generala si/sau de specialitate în
domeniul securitatii si sanatatii în munca pentru institutiile de învatamânt;
i) desfasoara activitati de
informare-documentare, potrivit legii;
j) avizeaza materiale de informare si instruire,
cum ar fi suporturi de curs, brosuri, pliante, afise elaborate de alte persoane
juridice sau fizice, în sensul asigurarii concordantei mesajelor pe care
acestea le contin cu prevederile legislatiei în vigoare;
k) reprezinta statul în relatiile internationale
din domeniul sau de competenta.
ART. 46
(1) Ministerul Sanatatii Publice, ca organ de
specialitate al administratiei publice centrale, este autoritatea centrala în
domeniul asistentei de sanatate publica.
(2) Ministerul Sanatatii Publice îndeplineste,
în principal, urmatoarele atributii în domeniul sanatatii lucratorilor la locul
de munca:
a) coordoneaza activitatea de medicina a muncii
la nivel national;
b) elaboreaza sau avizeaza reglementari pentru
protectia sanatatii în relatie cu mediul de munca, pentru promovarea sanatatii
la locul de munca, precum si pentru medicina muncii;
c) supravegheaza starea de sanatate a
lucratorilor;
d) asigura formarea si perfectionarea
profesionala în domeniul medicinei muncii;
e) coordoneaza activitatea de cercetare,
declarare, înregistrare si evidenta a bolilor profesionale si a celor legate de
profesiune;
f) autorizeaza/avizeaza si controleaza calitatea
serviciilor medicale acordate lucratorilor la locul de munca;
g) colaboreaza cu alte institutii implicate în
activitati cu impact asupra sanatatii lucratorilor;
h) îndeplineste si alte atributii, conform
competentelor sale în domeniu, reglementate prin legi speciale.
ART. 47
(1) Inspectia Muncii reprezinta autoritatea
competenta în ceea ce priveste controlul aplicarii legislatiei referitoare la
securitatea si sanatatea în munca.
(2) Institutia prevazuta la alin. (1)
controleaza modul în care se aplica legislatia nationala din domeniul
securitatii si sanatatii în munca la toate persoanele fizice si juridice din sectoarele
prevazute la art. 3 alin. (1), cu exceptia celor prevazute la art. 50 alin. (1)
si (2), si are, în principal, urmatoarele atributii:
a) controleaza realizarea programelor de
prevenire a riscurilor profesionale;
b) solicita masuratori si determinari,
examineaza probe de produse si de materiale în unitati si în afara acestora,
pentru clarificarea unor evenimente sau situatii de pericol;
c) dispune sistarea activitatii sau scoaterea
din functiune a echipamentelor de munca, în cazul în care constata o stare de
pericol grav si iminent de accidentare sau de imbolnavire profesionala si
sesizeaza, dupa caz, organele de urmarire penala;
d) cerceteaza evenimentele conform
competentelor, avizeaza cercetarea, stabileste sau confirma caracterul
accidentelor;
e) coordoneaza, în colaborare cu Institutul
National de Statistica si cu celelalte institutii implicate, dupa caz, sistemul
de raportare si evidenta a accidentelor de munca si a incidentelor, iar, în
colaborare cu Ministerul Sanatatii Publice, sistemul de raportare a bolilor
profesionale sau legate de profesie;
f) analizeaza activitatea serviciilor externe
prevazute la art. 8 alin. (4) si propune retragerea abilitarii, dupa caz;
g) raporteaza Ministerului Muncii, Solidaritatii
Sociale si Familiei situatiile deosebite care necesita îmbunatatirea
reglementarilor din domeniul securitatii si sanatatii în munca;
h) furnizeaza informatii celor interesati despre
cele mai eficace mijloace de respectare a legislatiei din domeniul securitatii
si sanatatii în munca.
ART. 48
(1) Asiguratorul, stabilit de lege, reprezinta
autoritatea competenta în domeniul asigurarii pentru accidente de munca si boli
profesionale.
(2) Institutia prevazuta la alin. (1) are
atributii pentru:
a) sprijinirea activitatii de prevenire în
domeniul securitatii si sanatatii în munca a angajatorilor;
b) reabilitarea medicala si, dupa caz,
psihologica, precum si compensarea victimelor accidentelor de munca si ale
bolilor profesionale;
c) raportarea catre Ministerul Muncii,
Solidaritatii Sociale si Familiei a situatiilor deosebite care necesita
îmbunatatirea reglementarilor din domeniul securitatii si sanatatii în munca.
ART. 49
Institutul National de Cercetare-Dezvoltare
pentru Protectia Muncii fundamenteaza stiintific masurile de imbunatatire a
activitatii de securitate si sanatate în munca si promoveaza politica stabilita
pentru acest domeniu.
ART. 50
(1) Ministerul Apararii Nationale, structurile
militare si structurile în care isi desfasoara activitatea functionari publici
cu statut special din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor,
Directia Generala a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justitiei,
Serviciul Roman de Informatii, Serviciul de Informatii Externe, Serviciul de
Protectie si Paza, Serviciul de Telecomunicatii Speciale, precum si Comisia
Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare organizeaza, coordoneaza si
controleaza activitatea de securitate si sanatate în munca din unitatile lor,
prin serviciile de prevenire si protectie create sau desemnate de catre aceste
institutii, în scopul aplicarii prevederilor prezentei legi.
(2) Cercetarea, înregistrarea si evidenta
accidentelor de munca si a bolilor profesionale produse în unitatile din
subordinea institutiilor prevazute la alin. (1) se efectueaza de organele
proprii ale acestora.
(3) Institutiile prevazute la alin. (1) pot
elabora reglementari proprii pentru aplicarea prezentei legi, în completarea
celor existente la nivel national.
CAP. XI Dispozitii finale
ART. 51
(1) Se aproba prin hotarâre a Guvernului, la propunerea
Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, urmatoarele acte
normative:
a) normele metodologice de aplicare a
prevederilor prezentei legi;
b) transpunerea directivelor specifice
referitoare la securitatea si sanatatea în munca.
(2) În aplicarea prevederilor prezentei legi,
Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei va elabora proiecte de
acte normative necesare implementarii si/sau adaptarii situatiilor existente la
cerintele prezentei legi.
ART. 52
(1) Activitatile de interes national în domeniul
securitatii si sanatatii în munca si sursele de acoperire a cheltuielilor
necesare în vederea realizarii acestora se aproba prin hotarâre a Guvernului,
la propunerea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei.
(2) Activitatile de interes national privind
cercetarea stiintifica în domeniul securitatii si sanatatii în munca se
finanteaza din fondurile prevazute pentru acestea, potrivit legii.
ART. 53
(1) Prezenta lege intra în vigoare la data de 1
octombrie 2006.
(2) La data intrarii în vigoare a prezentei legi
se abroga Legea protectiei muncii nr. 90/1996, republicata în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 47 din 29 ianuarie 2001, cu modificarile si
completarile ulterioare, Decretul Consiliului de Stat nr. 400/1981 pentru
instituirea unor reguli privind exploatarea si întretinerea instalatiilor,
utilajelor si masinilor, întarirea ordinii si disciplinei în munca în unitatile
cu foc continuu sau care au instalatii cu grad ridicat de pericol în
exploatare, republicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 5 din 11 ianuarie
1982, precum si orice alte dispozitii contrare.
*
Prezenta lege transpune Directiva Consiliului
nr. 89/391/CEE privind introducerea de masuri pentru promovarea îmbunatatirii
securitatii si sanatatii lucratorilor la locul de munca, publicata în Jurnalul
Oficial al Comunitatilor Europene (JOCE) nr. L 183/1989.
Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din
Constitutia României, republicata.
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
BOGDAN OLTEANU
PRESEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VACAROIU
Bucuresti, 14 iulie 2006.
Nr. 319.